Cei doi termeni “restaurare” si “reconditionare” sunt adesea
confundati, iar in ceea ce priveste lemnul, micile detalii fac toata diferenta.
Definitiile specialistilor suna cam asa:
Restaurare – actiunea de a restaura si rezultatul acesteia,
respectiv repararea, aducerea in buna
stare si REFACEREA IN FORMA INITIALA a unei opere de arta, monument sau bun
cultural.
Accentul se pune pe redarea aspectului initial (integritate,
forma, culoare, finisaj), functionalitatea nu este obligatorie.
Reconditionare – interventia menita de a aduce in stare de
functionare (utilizare) un obiect al activitatii umane.
Aici, fuctionalitatea este estentiala, fie ea originala sau
modificata, aspectul initial poate fi schimbat dupa bunul plac.
Acum ca definitiile sunt clare, as
dori sa analizam cazurile de utilizare:
Restaurarea - se preteaza mobilei de arta, celei realizate de
catre ebenisti intr-un stil bine documentat, si care din punct de vedere
comercial este de valoare, iar folosind tehnicile traditionale de restaurare
doar ii crestem valoarea, nu stricam piesa.
- Mobilierul este din epoca preindustriala,
realizat manual, termenul tehnici
traditionale referindu-se la aceleasi unelte (dalti, fierastraie manuale,
rindele) si aceleasi materiale (clei colagen, serlac sau ceara).
- Reparatiile
trebuiesc facute cu aceleasi esente de lemn/furnir iar decaparile de lacul
vechi, se fac doar in cazul in care pelicula veche este periclitata, si nu mai
poate fi utilizata.
- Pentru decapare,
antiseptizare, si alte operatii necesare, readucerii in buna stare se folosesc
doar materiale special create si testate de catre specialistii din domeniu.
- Se pastreaza cat
mai mult din piesa originala, iar eventuale adaosuri de elemente lipsa se
realizeaza dupa o documentare exacta pe o piesa identica din muzee si cataloage
de specialitate.
- Termeni uzuali in
restaurare ar fi – lustruire manuala serlac (french polish) pentru obtinere de
pelicula cu luciu oglinda sau ceruire pentru finisaj cu pori deschisi, ceara formeaza doar o
protectie pentru lemn nu este peliculogena.
caz concret:
Un client, a incercat acasa, a curatat mobila, avea notiuni
bune despre ceea ce inseamna decapare si slefuire... si a finisat-o “din auzite”
cu... un fel de Serlac... adus din Franta (suna bine pana aici). In realitate
serlacul era sintetic, si a creeat o sumedenie de probleme. In plus, piesa avea
o serie de elemente sculpturale lipsa. Priviti:
Am demarat imediat refacerea elementelor sculpturale,
documentarea asupra a ceea ce gasise clientul decapand succesiv straturile
vechi, reparatia furnirului de radacina de nuc de pe usi, avand multe penetrari
din cauza unei curatari prea violente, restaurarea si protejarea apoi a
stratului de foita de aur de pe usa cu oglinda.
Usile au fost finisate prin lustruire manuala cu serlac,
luciu oglinda.
Acesta este rezultatul:
Reconditionarea – se preteaza unor bunuri uzate care se vrea a
fi folosite mai departe. In cazul problemelor structurale se va actiona cum
este mai bine pentru rigidizarea structurii pieselor, adaugarea de elemente de
intarire este chiar recomandata.
In cazul finisajului, la cererea clientului se va schimba
culoarea si aplica un finisaj lucios, semilucios sau mat, preferabil pentru
reducerea costurilor, lacul sa fie aplicat prin pulverziare, fara o
prelucrare/lustruire manuala ulterioara.
Se aplica in cazul mobilierului taranesc, in cazul pieselor
din lemn masiv, realizate in epoca industriala si care au fost deteriorate de
actiunea omului, sau prin pastrarea lor in conditii vitrege de mediu. Pentru piese finisate de fabrica de cele mai
multe ori NU RENTEAZA din start, din cauza standardelor inalte si materialelor
speciale cu care au fost lacuite. REFINISAREA unei piese de mobilier de acel
gen ar presupune eforturi colosale in curatarea unui strat de lac iar
realizarea aceluiasi tip de finisaj ii este practic imposibila restauratorului
care se bazeaza pe FINISARE MANUALA.
Caz de reconditionare:
